În acest articol, al doilea din seria Cu ce serviciu să încep ca freelancer vorbim despre Cum găsești serviciul care ți se potrivește (fără să mai analizezi la nesfârșit)
By Dana / martie 19, 2026
🕒 Timp de citire: 7-8 minute
În articolul trecut (pe care îl poți citi prin click aici) ți-am arătat de ce „puțin din toate” nu funcționează și în ce capcane cazi când încerci să alegi un serviciu ca freelancer.
Acum hai să trecem la ce contează cu adevărat: cum găsești acel serviciu care ți se potrivește?
Nu cel mai profitabil din piață. Nu cel pe care „toată lumea” îl face. Nu cel pentru care ai cele mai multe cursuri urmate.
Ci cel care te onorează pe tine și rezolvă o problemă reală pentru clientul tău.
Și pentru asta, am să-ți povestesc despre ghidul de Everest, cutia ta plină de aur și te voi invita să răspunzi la o întrebare care schimbă tot.
Exercițiu de imaginație: Ghidul de Everest

Închide ochii pentru o clipă și imaginează-te aici:
Vrei să urci pe Everest.
Este muntele cel mai înalt din lume. E periculos. E imprevizibil. Poți muri acolo dacă nu știi ce faci.
Acum, întrebarea:
La cine vei apela?
La un ghid fără experiență, care a citit niște cărți despre Everest și „pare OK”?
La cineva care nu a fost niciodată acolo, dar „lucrează la un curs despre alpinism”?
Sau la un ghid care a făcut zeci de expediții, cunoaște fiecare pas al drumului, știe unde sunt fisurile, unde e gheața subțire, unde trebuie să te oprești și când exact să te întorci?
Evident, varianta 3.
Și acum, a doua întrebare:
Cum îl vei plăti?
Mult? Puțin? Sau fix cât îți cere, pentru că știi că îți poate salva viața și te poate duce exact acolo unde vrei?
Fix cât cere.
Fără negociere. Fără „dar nu e prea scump?”. Fără „poate găsesc pe altcineva mai ieftin”.
Pentru că nu cauți ieftin. Cauți siguranță și rezultat.
Un alt exercițiu de imaginație
Acum gândește-te la alt scenariu:
Ai nevoie de o operație pe creier.
Alegi medicul de familie care „se pricepe la multe”?
Sau specialistul neurochirurg care face zilnic operații pe creier și are sute de cazuri rezolvate cu succes?
Evident, specialistul.
Și plătești cât cere. Pentru că viața ta depinde de expertiza lui.
Acum, întrebarea pentru tine:
De ce, când vine vorba de afacerea ta, vrei să fii medicul de familie în loc de specialist?
De ce vrei să oferi „puțin din toate” în loc să fii FOARTE BUN(Ă) la UN lucru?
De ce te poziționezi ca „generalul care face orice” în loc de „expertul care rezolvă ASTA”?
Clienții nu caută generali. Caută specialiști.
Iar cheia nu e doar specializarea.
Cheia e alinierea.
Alinierea: Ingredientul secret al serviciului potrivit
Poți fi expert/ă într-un domeniu, dar dacă nu iubești ceea ce faci, clienții simt.
La fel cum simți și tu când:
- Profesorul de sport nu poate face o genuflexiune, dar te învață exerciții complexe
- Nutriționistul e supraponderal și obosit, dar îți spune să mănânci sănătos
- Coachul de productivitate postează la 2 noaptea că „abia a terminat taskurile zilei”
Mesajul și realitatea nu se potrivesc.
Și oamenii simt asta.
Un freelancer care urăște munca pe care o face transmite asta:
- În fiecare mesaj
- În fiecare ofertă
- În fiecare prezență online
- În fiecare interacțiune cu clientul
Nu poți să mimezi pasiunea pe termen lung.
Nu poți să te forțezi să fii entuziast(ă) de un serviciu pe care îl oferi doar pentru că „se fac bani acolo”.
Clienții nu cumpără doar serviciul. Cumpără energia din spatele lui.
Și dacă energia ta spune „fac asta că trebuie, nu că vreau”, ei nu vor cumpăra.
Acum, dacă nu ai răspuns prima dată la întrebare răspunde acum:
Tu vrei să fii medicul de familie al freelancingului – mereu ocupat(ă), dar fără rezultate clare? Cel care poate fi primul înlocuit de inteligența artificală?
Sau vrei să fii specialista aliniată / specialistul aliniat, care știe exact ce face, pentru cine și de ce?
Poți fi persoana care se trezește dimineața și se gândește: „Super, astăzi lucrez la proiectul X!” – sau „Ugh, iar trebuie să fac chestia asta…”
Diferența e uriașă.
Și se simte. În rezultate. În bani. În energie. În satisfacție.
Cutia ta plină de aur, pe care stai fără să știi
Știi ce e fascinant?
Că probabil stai pe o comoară fără s-o știi.
Eu am stat ani buni pe comoara mea fără s-o văd.
Eram avocat. Făceam drept civil, drept comercial, contracte, reprezentare în instanță… „ca toți avocații”.
Dar ce făceam eu cu adevărat? Ce îmi plăcea cel mai mult?
Să explic lucruri complicate în termeni simpli.
Clienții mei veneau speriați, copleșiți de termeni juridici, neștiind ce pași au de făcut.
Iar eu îmi petreceam ore întregi explicându-le – nu ca un avocat distant, ci ca un prieten care le traduce un limbaj străin.
Asta îmi plăcea. Asta făceam cu bucurie.
Dar nu îmi trecea prin cap că pot să mă specializez pe o latură mai umană a dreptului și nici că pot monetiza asta separat.
Schimbarea a venit când…
Când am realizat: ceea ce fac eu „natural” e exact ceea ce caută oamenii – claritate și empatie, nu doar expertiza juridică.
Și atunci am început să combin dreptul cu marketingul, cu comunicarea, cu psihologia.
Și brusc, afacerea mea ca avocat s-a transformat.
Nu pentru că am învățat ceva nou.
Ci pentru că m-am specializat și am început să fac marketing ținând cont nu doar de ce se vinde, ci și de ceea ce făceam foarte bine.
Apoi, după ce am stabilizat afacerea ca avocat, am început o altă călătorie, cea a cursurilor, coachingului și mentoratului.
Dar toate astea au fost posibile doar după ce mi-am văzut propria valoare, ce făceam eu deja bine și cu plăcere. După ce am privit în interior, și nu doar la Ce pot face cu diplomele mele.
Acum, gândește-te:
Ce faci tu deja, dar încă nu monetizezi (sau nu monetizezi suficient)?
Poate:
- Gătești și toată lumea îți cere rețete sau să le faci tort pentru evenimente
- Scrii mailuri convingătoare și colegii te întreabă „cum ai formulat asta?”
- Faci handmade și primești comenzi „din când în când”, dar le tratezi ca hobby
- Oferi sfaturi de viață gratuit și oamenii îți spun „ar trebui să iei bani pe asta”
- Organizezi evenimente pentru prieteni și toată lumea e impresionată de atenția ta la detalii
- Lucrezi ca angajat(ă) într-un domeniu și faci aceeași activitate pentru prieteni/cunoscuți pe gratis
- Explici concepte complicate simplu și oamenii îți spun „wow, acum am înțeles!”
Ce faci TU cu ușurință, dar alții se chinuie?
Ce faci TU cu bucurie, dar alții plătesc pe altcineva să le facă?
La ce te caută oamenii în mod repetat, fără să te promovezi?
Acolo e comoara ta.
Nu e în cursurile pe care vrei să le faci. Nu e în certificările pe care crezi că trebuie să le ai. Nu e în abilitățile pe care le vezi la alții.
E în ce faci TU deja. Natural. Cu bucurie. Fără efort.
Dar, dacă semeni cu mine, știi ce spui tu când îți dau exemplele astea?
„Dar asta nu se poate monetiza.”
Sau:
„Dar toată lumea știe să facă asta.”
Sau:
„Dar nu e destul de profesionist.”
Stop.
Asta e vocea sindromului impostorului. Nu e adevărul.
Și acum o să-ți arăt cum schimbi gândirea asta.
Tehnica de recadrare NLP: De la „Nu pot” la „Cum pot”
Iată problema cu „nu se poate monetiza”:
Sună ca un fapt. Dar e doar o credință.
Și credințele pot fi schimbate.
În NLP (Programare Neuro-Lingvistică), există o tehnică simplă, dar extrem de puternică, numită recadrare.
Schimbi întrebarea. Și automat, schimbi și răspunsul.
În loc de: „Pot să monetizez asta?”
Întrebi: „Cum pot să monetizez asta?”
Simți diferența?
Prima întrebare îți caută confirmarea că nu se poate. Că ai dreptate să nu încerci.
A doua întrebare presupune că se poate și te pune în căutarea MODALITĂȚII.
Prima te blochează. A doua te deschide.
Exemple concrete:
❌ „Gătesc bine, dar nu pot să monetizez asta. Toată lumea gătește.” ✅ „Cum pot să ofer valoare din faptul că gătesc bine? Pot face catering pentru profesioniști ocupați? Pot preda cursuri de gătit sănătos? Pot crea rețetari personalizate?”
❌ „Știu să organizez evenimente, dar e doar un hobby.” ✅ „Cum pot să transform asta în serviciu? Pot oferi organizare de evenimente mici pentru antreprenori? Pot ajuta mămici să organizeze petreceri pentru copii fără stres? Pot crea checklisturi și șabloane pentru evenimente?”
❌ „Explic bine lucruri complicate, dar asta nu e un skill real.” ✅ „Cui îi e greu să înțeleagă concepte pe care eu le explic simplu? Pot face tutoriale? Pot oferi consultanță one-on-one? Pot scrie ghiduri pentru începători într-un domeniu tehnic?”
Observi formula?
Nu „POT face asta?” (răspuns: da/nu)
Ci „CUM pot face asta?” (răspuns: modalități concrete)
Și dacă tot nu îți vine niciun răspuns?
Înseamnă că nu ai destule date. Încă.
Și asta e OK.
Nu trebuie să ai toate răspunsurile acum.
Trebuie doar să începi să cauți răspunsurile.
Și pentru asta, poți folosi:
- Conversații cu oameni din nișa ta
- Grupuri de Facebook unde oamenii pun întrebări
- Forumuri, Reddit, comentarii pe YouTube
- Întrebări pe care ți le pun prietenii/colegii în mod repetat
Sau – și asta e metoda mea preferată – poți intreba direct un instrument AI.
De exemplu, dacă ai scris: „Gătesc bine, dar nu știu cum să monetizez asta” și te blochezi…
Poți să pui întrebarea unui chatbot AI:
„Gătesc bine și oamenii îmi cer des rețete sau să le fac mâncare pentru evenimente. Cum pot transforma asta într-un serviciu monetizabil pentru freelanceri sau profesioniști ocupați?”
Și AI-ul îți va oferi 10+ idei concrete.
Nu ca să le copiezi orbește.
Ci ca să îți deschidă mintea spre posibilități pe care nu le-ai luat în calcul.
Exercițiu pentru tine:
Ia o foaie de hârtie (da, fizică, nu încerca să lucrezi mental, nu merge așa).
Scrie:
„Ce fac eu cu ușurință, dar alții se chinuie?”
Apoi, pentru fiecare răspuns, scrie:
„Cum pot oferi valoare din asta?”
Nu te cenzura. Nu judeca răspunsurile. Doar scrie.
10 minute. Cronometru.
Probabil o să găsești cel puțin 3-5 direcții pe care nu le-ai luat în calcul până acum.
Reflecție finală: Întrebarea care schimbă totul
Iată întrebarea pe care vreau să ți-o las pentru săptămâna asta:
„Dacă aș avea deja 10 clienți mulțumiți care îmi plătesc constant pentru UN serviciu… ce aș vrea să fie acel serviciu?”
Nu ce „ar trebui”. Nu ce „se face”. Nu ce „e profitabil”.
Ce AI VREA tu să fie?
La ce serviciu te-ai trezi dimineața cu entuziasm?
La ce serviciu ai simți că „asta sunt eu, asta vreau să fac”?
Pentru că acolo e alinierea.
Și alinierea bate strategia. De fiecare dată.
Ce urmează?
Ai ajuns până aici și probabil îți spui: „OK, Dana, am înțeles. Trebuie să aleg UN serviciu aliniat cu mine. Dar… cum îl construiesc? Cum devin specialist? Cum îmi creez claritate?”
Perfect. Asta discutăm în următorul articol.
O să vorbim despre:
- Cei 3 S ai clarității în ofertă: Specializare, Simplificare, Sistematizare
- Cum devii „ușor de înțeles și recomandat”
- Cum construiești o scară de produse (fără să te complici la început)
- Cum creezi focus, energie și impact real
Până atunci:
💬 Spune-mi în comentarii: Ce faci TU cu ușurință, dar alții se chinuie? La ce te caută oamenii în mod repetat?
Poate descoperi comoara ta chiar aici, în comentarii.
Cu drag,
Dana Fatol – FREEprenor
www.danafatol.ro | www.freeprenor.ro
Până data viitoare, ține minte, „FREE nu e doar o Metodă. E o alegere zilnică.”
🎁 Resurse gratuite pentru tine: 📥 Descarcă Ghidul Metoda F.R.E.E. – Auto-evaluare completă pentru freelanceri la început de drum 🎥 Videouri utile pe YouTube
